În şedinţa din 16 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă si Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, referitoare la asimilarea stagiului de cotizare in sistemul unitar de pensii publice, si a stabilit prin Decizia nr. 74/2017 ca:
“În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 49 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare și a prevederilor art. 3 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, perioada în care asiguratul a fost elev al unui ciclu profesional absolvit după gimnaziu, în cadrul Școlii Militare de Muzică, astfel cum era reglementată prin Decretul nr. 198/1953 privind reorganizarea Şcolii Militare de Muzică, nu se asimilează stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, respectiv nu constituie vechime în serviciu pentru o persoană din sistemul de apărare națională.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.”
Roxana Subtirelu
Studenta Anul IV la Facultatea de Drept, Universitatea Romano-Americana