In sedinta publica din 24 iunie 2019, Inalta Curte de Casatie si Justitie- Completul competent sa judece recursuri in interesul legii a admis recursul formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Brasov referitor la salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si a stabilit prin Decizia nr. 21/2019 :
“ În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din anexa nr. VII Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională” la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, intervalul de timp cuprins între data acordării gradului militar şi data absolvirii instituției militare de învățământ se ia în calcul la stabilirea de gradații, în măsura în care, anterior începerii studiilor sau în timpul desfășurării acestora, a fost acordat un grad militar în condițiile legii.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.“
Sursa : www.scj.ro
Roxana Subtirelu