In sedinta din 6 noiembrie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie– Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la încadrarea juridică a faptei de evidenţiere si a stabilit prin Decizia nr. 21/2017 ca:
“În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor vizând încadrarea juridică a faptei de evidenţiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în ipoteza înregistrării unor facturi fiscale şi chitanţe de plată întocmite în fals în numele unor societăţi comerciale care nu recunosc tranzacţiile sau care au avut în perioada funcţionării comportamentul fiscal asemănător societăţilor comerciale „fantomă”, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale; raportul dintre infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.(1) din Legea nr.241/2005 şi infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată/uz de fals prevăzute de art.322/art.323 din Codul penal, stabileşte că :
Fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prin folosirea de facturi şi chitanţe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.(1) lit.c) din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art.474 alin.(4) din Codul de procedură penală.”
Roxana Subtirelu
Studenta Anul IV la Facultatea de Drept, Universitatea Romano-Americana
