In sedinta din 6 noiembrie 2017, Inalta Curte de Casatie si JustitieCompletul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursurile formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la  mandatul administratorului societatii pe actiuni si a stabilit prin Decizia nr. 24/2017 ca:

“În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 72 şi a art. 15312 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 1552 din Codul civil de la 1864, respectiv la art. 2.030 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu aplicarea art. 54 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, administratorul societăţii pe acţiuni al cărui mandat a expirat, fără a exista un act de numire a unui nou administrator şi o acceptare expresă din partea acestuia, deţine prerogativele reprezentării atât timp cât încetarea funcţiei nu a fost publicată în conformitate cu legea.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.”

 

Sursa: www.scj.ro

Roxana Subtirelu

Studenta Anul IV la Facultatea de Drept, Universitatea Romano-Americana