In sedinta publica din data de 4 iunie 2018,Inalta Curte de Casatie si Justitie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie civila a admis sesizarea formulata de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 si a stabilit prin Decizia nr. 41/2018 ca:
“În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 33 şi art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 1 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, începând cu 1 ianuarie 2017, cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor prevăzute pentru personalul din învăţământ se determină prin raportare la salariul de bază acordat în luna decembrie 2016, fără a include majorarea prevăzută de art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.”
Sursa : www.scj.ro
Roxana Subtirelu